În gospodăriile din România, Mulardul devine din ce în ce mai popular, datorită randamentului excelent și rezistenței crescute.

• Caracteristicile raței Mulard

Rațele Mulard sunt ușor de recunoscut datorită corpului masiv, pieptului bine dezvoltat și penajului care variază de la alb complet la combinații de alb și negru. Aceste păsări nu se reproduc natural între ele, ceea ce înseamnă că fiecare generație trebuie obținută prin hibridare controlată.

Un alt aspect notabil este temperamentul calm, ceea ce le face ușor de crescut în gospodăriile mici și mijlocii. De asemenea, au o rată mare de conversie a hranei în masă corporală, fiind ideale pentru producția de carne.

• Avantajele creșterii rațelor Mulard

Unul dintre cele mai mari beneficii ale creșterii acestui hibrid este calitatea cărnii: Mulardul are o carne fragedă, cu un conținut redus de grăsime în comparație cu alte rase de rațe. În plus, ficatul acestora este considerat de excepție, ceea ce le face căutate în industria gastronomică.

Timpul de creștere este relativ scurt: în aproximativ 10-12 săptămâni, o rață Mulard poate atinge greutăți între 4 și 6 kilograme. Acest lucru le transformă într-o alegere profitabilă pentru gospodarii care doresc să obțină rapid un produs de calitate.

• Regimul alimentar și condițiile de întreținere

Mulardul nu este o pasăre pretențioasă, dar pentru a obține rezultate optime, este important să i se asigure un regim alimentar echilibrat. În primele săptămâni, puii de rață trebuie hrăniți cu furaje starter specifice pentru palmipede, bogate în proteine (18-20%). Pe măsură ce cresc, alimentația poate include porumb, grâu, orz și verdețuri.

Este esențial ca păsările să aibă acces la apă curată în permanență, iar spațiul de creștere să fie bine aerisit, dar ferit de curenți puternici de aer. Mulardul tolerează bine temperaturile moderate, dar este indicat ca adăpostul să fie izolat pe timp de iarnă.

• De ce Mulardul nu este potrivit pentru reproducere

Mulardul este un hibrid steril, ceea ce înseamnă că nu poate fi folosit pentru reproducere. Acesta este unul dintre motivele pentru care gospodarii trebuie să achiziționeze pui în fiecare an de la crescătorii specializați.

Rața Mulard este alegerea ideală pentru cei care doresc o pasăre de carne cu randament bun, ușor de întreținut și cu un gust superior.

Fie că ești gospodar pasionat sau doar cauți o alternativă la carnea de pui sau porc, Mulardul poate fi o investiție excelentă pentru propria gospodărie.

Purceii se confrunta cu un stres real odata ce sunt intarcati. Drept urmare, isi pot pierde pofta de mancare si chiar se pot imbolnavi daca nu se actioneaza cu atentie.

De aceea procesul de intarcare trebuie abordat treptat. La aceasta etapa se mai pot adauga cele 2 faze principale si anume introducerea lenta a hranei uscate, precum si reducerea treptata a timpului petrecut cu mama.

• In a 5-a zi dupa nastere se introduce in alimentatie laptele de vaca fiert si racit, incet si treptat;
• Incepand din a 7-a zi dupa nastere, li se administreaza purceilor un amestec gros de fulgi de ovaz gros, care se fierb in lapte sau apa;
• In a 10-a zi se introduce in alimentatia purceilor o cantitate mica de fan, care trebuie taiat in bucati mici;
• La 2 sau 3 saptamani de la nastere, sunt intarcati treptat si vor trece la hrana pe care o mananca porcii adulti, si anume fan si iarba suculenta. Este important ca acest lucru sa se intample treptat, nu brusc.

De retinut – in timpul intarcarii purceilor, acestia trebuie hraniti si cu lapte de scroafe. Este bogat nu numai intr-o serie de vitamine si minerale, ci si imunoglobuline valoroase care au grija de sistemul imunitar puternic al urmasilor.

Fermierii cu experienta stiu ca, dupa intarcare, purceii sunt adesea pretentiosi si nu vor sa manance furaje. De aceea, in hrana scroafei pot fi adaugate asa-numitele uleiuri aromatice, care vor da un miros corespunzator laptelui matern. Prin alaptare, purceii se obisnuiesc cu acest miros si dupa ce sunt indepartati de mama, aceste uleiuri se vor adauga in hrana lor. Acest lucru face intarcarea mult mai usoara, atat pentru animalul in sine, cat si pentru crescatori.

De ce ar trebui ca pisicile sa fie sterilizate?

Castrarea unei pisici are multe avantaje. Pisicile sterilizate sunt mai putin agresive, mai increzatoare si isi limiteaza teritoriile, ceea ce reduce riscul de accident sau de lupta cu alte pisici atunci cand ies. In plus, pisicile sterilizate tind sa traiasca mai mult decat pisicile necastrate si sunt mai putin stresate si mai echilibrate.

Pisicile ajung la maturitatea sexuala in jurul varstei de un an, iar unele rase dureaza putin mai mult pana se maturizeaza. Femela poate fata in medie de 2 ori pe an, 2 pana la 6 pui pe asternut.

Astfel, in 10 ani poate, de exemplu, sa nasca aproximativ 80 de pui, care se reproduc in acelasi ritm – puii lor se reproduc si ei, astfel incat in ​​acesti 10 ani se nasc mii de pisoi, iar multi dintre ei mai tarziu trebuie sa lupte pentru supravietuire pe strada.

Castrarea sau sterilizarea unei pisici nu este in niciun caz o restrangere a drepturilor lor, dimpotriva – o masura importanta luata pentru a proteja animalele.

Castrarea si sterilizarea – care este diferenta?

Exista o confuzie considerabila in randul proprietarilor in ceea ce priveste castrarea si sterilizarea. Ambii termeni inseamna acelasi lucru? Castrarea este o procedura pentru masculi si sterilizarea pentru femele?

Atat femelele, cat si masculii pot fi sterilizati. Ambele tratamente au ca scop prevenirea reproducerii animalelor, sterilizandu-le.  In timpul procedurii de castrare, organele sau glandele pisicii care produc hormoni sunt indepartate, testiculele la masculi si ovarele la femele. Aceasta este o procedura standard efectuata de marea majoritate a medicilor veterinari.

De asemenea, procedura de sterilizare priveaza pisicile de posibilitatea de a se reproduce, dar nu prin indepartare, ci prin taierea sau ligatura canalelor deferente sau a ovarelor. Astfel, fertilizarea nu poate avea loc. Productia de hormoni si apetitul sexual raman insa neschimbate.

In afara de pelete, care trebuie oferite intr-un mod moderat, cobaiul necesita un supliment extern de vitamina C, prin consumul de fructe si legume, deoarece nu este capabil sa o sintetizeze de la sine.

Este foarte important ca ingrijitorii sa cunoasca fructele si legumele recomandate pentru cobai, datorita rolului lor fundamental in nutritie.

Fructe recomandate pentru cobai

In salbaticie, cobaii nu mananca cereale, tuberculi sau fructe, prin urmare, trebuie moderat consumul acestui tip de mancare si sa fie folosit doar ca recompensa.

In plus, dintre toate fructele, trebuie evitate citricele. Se pot oferi bucati de fruct cobaiului de 2 – 4 ori pe saptamana. Unele fructe bune pentru cobai sunt:

• Mar;
• Para;
• Pepene galben;
• Piersica;
• Ananas;
• Caisa;
• Banana;
• Papaya.

Informatii suplimentare despre fructe:

Dupa cum s-a mentionat, trebuie evitat excesul de fructe in dieta cobaiului, in principal datorita continutului ridicat de apa, care poate provoca diaree, precum si a cantitatii ridicate de zahar. Cel mai recomandat fruct este, fara indoiala, marul, desi ananasul si banana pot fi de asemenea recomandate.

Legume recomandate pentru cobai

In natura, cobaiul s-ar hrani in principal cu fan, iarba proaspata si plante cu frunze verzi. In captivitate are nevoie de legume zilnic.  Unele legume pe care le poate consuma un cobai sunt:

• Salata verde;
• Andiva;
• Dovlecel;
• Conopida;
• Castravete;
• Vanata;
• Spanac;
• Varza de Bruxelles;
• Varza verde;
• Rosie;
• Lucerna incoltita;
• Telina;
• Broccoli (frunze si tulpina);
• Anghinare.

La Porcusorii de Guineea cu probleme de supraponderalitate se poate creste consumul de vinete, dovlecei si castraveti. Insa celor care trebuie sa castige putina greutate li se pot oferi legume precum andivele. Cele mai recomandate legume sunt amestecurile de broccoli, varza si muguri.

Este modul prin care aceste animale comunica intre ele – este folosit si pentru a semnifica o varietate de sentimente si emotii, inclusiv, nervozitate, durere si anxietate. Fiecare proprietar se asteapta ca patrupedul sau sa latre la un moment dat, insa atunci cand devine o problema persistenta, motivele comportamentului trebuie explorate.

Tipul rasei

Unele rase sunt pur si simplu mai predispuse la latrat decat altele. Cu toate acestea, fiecare animal in parte este diferit si nu exista nicio garantie ca, alegerea unei rase statistic mai putin susceptibile sa latre, inseamna ca patrupedul nu va face contrariul.

Au tot ce le trebuie?

Un caine care nu se va opri din latrat ar putea incerca sa spuna ca are nevoie de ceva, cum ar fi, mancare, apa – s-ar putea sa-i fie prea cald sau prea rece. Acest comportament poate fi cauzat si de lipsa miscarii – latratul poate fi un mod de eliberare al nivelului ridicat de energie. 

Anxietate si probleme de comportament

Daca patrupedul pare sa aiba tot ce are nevoie, trebuie sa se afle ce altceva ar putea cauza latratul. Poate fi cauzat de anxietate – multi caini pot latra daca sunt lasati singuri pentru perioade lungi de timp – dezvoltand un comportament compulsiv. In mod similar, cainele poate fi plictisit. Scoaterea acestuia la o plimbare va ajuta cu siguranta.

De asemenea un caine lasat izolat intr-o camera toata ziua, in timp ce stapanul este in afara casei, poate provoca anxietate. Acest lucru se aplica si in cazul in care cainele este tinut afara si legat, sau fara adapost adecvat. 

Asadar, stapanii nu trebuie sa ignore latratul continuu al unui caine, deoarece acest lucru inseamna ca exista o problema – este modul lor de a solicita ajutor. Deslusirea unui astfel de comportament poate ajuta la rezolvarea problemei.

Durerea are mai multe forme: durere chirurgicala, traume, artrita, afectiuni – lista continua. In timp ce durerea acuta este de obicei evidenta si deranjanta, durerea cronica poate fi subtila si deghizata. Animalele au o actiune instinctiva de a ascunde durerea pentru a evita manifestarea slabiciunii si, in consecinta, animalele de companie sunt foarte bune in a-si ascunde bolile. Acesta este motivul pentru care este important ca proprietarii sa ramana atenti la schimbarile in comportamentul animalului de companie, sa stie ce semne trebuie sa aiba in vedere si sa caute tratament prompt daca se suspecteaza ca sufera de durere.

Spre deosebire de oameni, animalele de companie nu pot spune pur si simplu cand ceva nu este in regula, de aceea depinde de proprietari sa fie constienti de semnele comune care ar putea indica faptul ca animalul de companie sufera o durere. In timp ce atat cainii cat si pisicile sunt experti in ascunderea durerii, fiecare prezinta semne diferite de disconfort.

Desi durerea cronica poate fi o plangere relativ frecventa, in special la animalele de companie mai in varsta, ele nu trebuie lasate sa sufere in tacere si trebuie tratate urgent. Exista multe optiuni disponibile pentru a trata diferitele cauze ale durerii, inclusiv chirurgie, medicamente antiinflamatorii si calmante, reabilitare fizica si modificari ale dietei. Notarea acestor semne subtile este esentiala pentru diagnosticarea si tratarea durerii la animalele de companie.

Ca orice proprietar de animal, siguranta si bunastarea acestuia sunt o prioritate. Neimpartasind acelasi limbaj, este dificil de aflat faptul ca animalul nu se simte bine. Unele semne, cum ar fi schiopatarea sau o rana vizibila, sunt usor de remarcat, dar altele privind durerea, sunt dificil de identificat. Proprietarii de animale trebuie sa fie atenti si sa se asigure ca amicul lor nu sufera in tacere.

Campilobacterioza (Campylobacter)

Cei mai multi dintre noi au auzit de Campylobacter. Bacteria este una dintre cele mai frecvente cauze ale diareei, estimata a afecta mai mult de 1,3 milioane de persoane anual. Pe langa diaree, infectia cu Campylobacter – numita campilobacterioza – poate provoca crampe, dureri abdominale si febra, in 2-5 zile de la expunerea la bacterii. Desi cele mai multe cazuri sunt legate de expunerea la alimente contaminate – in special de carne si oua – si de apa, infectia poate fi contactata si de la un animal infectat – inclusiv caini si pisici. Trebuie remarcat faptul ca infectia cu Campylobacter rareori pune in pericol viata, desi persoanele cu sisteme imunitare slabe, copiii mici si persoanele in varsta sunt cel mai expuse riscului.

Viermi

Dipylidium caninum este cel mai frecvent vierme atat la caini, cat si la pisici. Poate fi transmis la om, desi riscul de infectie este foarte scazut. Acesta apare cel mai frecvent la copiii mici.

Parazitul hookworm poate fi varsat in fecalele animalelor si oamenii il pot contracta prin contactul cu fecalele infectate sau cu solul contaminat si cu nisipul in care au fost prezente astfel de fecale.

Infectia cu hookworm la om, provoaca o afectiune a pielii numita larva migrans cutanata (CLM), in care larvele de hookworm patrund in piele. Aceasta provoaca o eruptie cutanata rosie, mancarime care uneori este dureroasa. In cazuri rare, tulpini specifice de hookworm pot infecta intestinele oamenilor, provocand dureri abdominale si diaree.