Cel mai de temut dusman in perioada sarbatorilor de iarna: trichineloza
In perioada sarbatorilor de iarna, o data cu sacrificarea porcilor apare pericolul infectiei cu Trichinella, un parazit foarte periculos pentru organism. Aceasta infectie apare ca urmare a consumului de carne de porc infestata si insuficient gatita. In general, trichineloza se trateaza foarte simplu si nu pune viata in pericol insa in unele situatii pot aparea complicatii.
Una din cele mai mari probleme in diagnosticarea trichinelozei este faptul ca simptomele pot fi confundate cu cele ale unei toxiinfectii alimentare. Asadar, apare diareea, varsaturile, durerea de stomac, afectarea tesuturilor la nivelul limbii, ochilor, dar si inflamatia muschiului cardiac. Trichineloza poate fi si asimptomatica insa poate avea si manifestari grave. La cateva ore de la consumul de carne infestata apare greata, diareea, mancarimi pe piele, varsaturile, crampele abdominale, febra iar la cateva zile se manifesta frisoanele, oboseala, tusea, febra foarte ridicata, durerile musculare si articulare precum si sensibilitatea la lumina si umflarea fetei.
Trichinella este prezenta in general in carnea de porc si poate afecta nu numai oamenii, ci si ursii, vulpile sau caii. Este important de stiut faptul ca trichineloza nu se transmite de la o persoana la alta si ca diagnosticarea se poate face simplu si rapid pe baza simptomelor, a analizelor de sange si uneori poate fi necesara si o biopsie musculara.
Tratamentul infectiei cu trichineloza include medicamentele antiparazitare, analgezice, antiemetice si corticosteroizi. Insa in general infectia poate trece de la sine insa nu trebuie ignorata. Cum poate fi prevenita infectia cu aceasta bacterie care provoaca atat de multe dezechilibre in organism?
Carnea de porc trebuie sa fie corect si suficient de mult preparata la cel putin 71 de grade Celsius, dar se recomanda si congelarea acesteia pentru cel putin 20 de zile la cel putin -5 grade Celsius. Afumarea carnii nu distruge larva Trichinella, nici sararea acesteia sau gatirea la microunde ci fierberea, prajirea sau coacerea. Dupa manevrarea carnii de porc se recomanda spalarea mainilor si igienizarea tocatoarelor, ustensilelor folosite pentru transare.
Infectia cu Trichinella nu ar trebui sa distruga nimanui sarbatorile de iarna iar printr-un simplu test efectuat la un medic veterinar, se poate stabili daca porcul este sau nu infectat.