Informatii interesante despre zambet
Zâmbetul este un aspect important al civilizației umane, o formă de comunicare nonverbală foarte complexă (antrenând mimica facială, dar și o serie de alte micro-gesturi), un semn al uneia dintre cele șase emoții fundamentale, universal recunoscute: bucuria, teama, furia, dezgustul, surprinderea, tristețea.
Iată, în cele ce urmează, zece informații legate de zâmbet pe care ar trebui să le cunoaștem cu toții:
- Zâmbetul este contagios. Potrivit cercetărilor, neuronii au o funcție de sincronizare care ne fac să ne raportăm la ceilalți acționând mimetic. Între paranteze fie spus, există, ca act deliberat, și psihologia oglindirii, imitării expresiilor faciale ale celuilalt pentru a-i intra în grații;
- Zâmbetul este medicament. Mai ales atunci când este autentic (și nu forțat, mimat) zâmbetul este terapeutic, activează sistemul imun prin eliberarea de endorfine și prin scăderea cortizonului din organism;
- Chiar și încercarea de a zâmbi, atunci când ești trist, îți va schimba starea de bine și te va binedispune;
- Zâmbetul poate reduce tensiunea arterială;
- Zâmbetul este prima noastră expresie facială. Chiar dacă e posibil să nu însemne nimic altceva decât o mișcare a mușchilor faciali, copiii încep să zâmbească încă din burtică;
- Zâmbetul te face să arăți mai atrăgător. Oamenii de știință au demonstrat că 70 % dintre oameni consideră că o față zâmbitoare e mai frumoasă decât o față frumos machiată;
- Zâmbetul e o formă de gimnastică, deoarece antrenează nu mai puțin de 26 de mușchi ai feței.
- Angajatorii au tendința de a-i promova pe angajații care zâmbesc mai mult.
- Există 19 tipuri diferite de zâmbete, exprimând tot atâtea nuanțe: de la bucurie, amabilitate, satisfacție, promisiune, la jenă și chiar cinism. Au fost descrise, de asemenea, și zâmbete asociate unor patologii sau tulburări mentale, cum ar fi hohotul de râs isteric sau zâmbetul ictal, în cazul epilepsiei.
- E mai ușor să zâmbești, decât să te încrunți.
Să adăugăm celor spuse mai sus observația – ce ține de registrul evidenței – că un zâmbet frumos trebuie întreținut, nu doar la modul psihologic, prin menținerea stării de bine, ci și concret, prin întreținerea unei danturi cât mai frumoase. Astfel, o igienă atentă a danturii, o corectare a defectelor de poziționare a dinților începând din copilărie, prin purtarea aparatelor dentare, un detartraj regulat (cum este detartraj sector 2) și o albire ocazională a dinților va garanta, în timp, un zâmbet seducător. Punându-vă la dispoziție o gamă variată de proceduri de corectare și menținere a danturii frumoase, clinica stomatologica sector 2, ElvetoDent (elveto-dent.ro) are grijă de zâmbetul dumneavoastră!